coordonator advocacy la Societatea Academică din România

Antonia Pup

Antonia Pup este coordonator advocacy la Societatea Academică din România și studentă la Istorie. A fost președinte al Consiliului Național al Elevilor în mandatul 2019-2020, poziție din care a militat pentru transport gratuit pentru toți elevii din România, legea privind garantarea accesului la educație online pentru elevi și profesori, dar și pentru susținerea Bacalaureatului în pandemie. A fost implicată în consultări cu factori decizionali de la nivel național și european, internațional (Banca Mondială) pentru conturarea unor politici educaționale. 

Alte articole

if($j > 2) continue; ?>
Laborator

ALT-Școala / Aplicația de mobil prin care copiii se joacă de-a poștașii și învață cum să aibă grijă de mediu

Redacția Școala 9

Campanie susținută de BRD Groupe Société Générale. Când se uită pe geam, Daniela Niculae, 43 de ani, își dorește să vadă lucruri verzi. Și ar vrea ca cei doi copii ai ei să crească într-o lume sustenabilă, mai puțin poluată, în care ei știu să aibă grijă de natură. „Nu există pasageri pe nava Pământ. Suntem cu toții echipaj”, este citatul filosofului canadian Marshall McLuhan care a ghidat-o în a pune bazele aplicației unui joc care îi transformă pe copii în poștașii traiului sustenabil: The Green Postman.

21.12.2023
if($j > 2) continue; ?>
EcoU

Educația în lume. Profesorul demis fiindcă a folosit o caricatură cu profetul Mohamed este repus în funcție. Toți elevii din New York se întorc la școală din septembrie

Florinela Iosip

Unu din patru copii, de 8 ani, din Australia face matematică cu profesori necalificați.* Un al treilea ministru din cabinetul lui Angela Merkel își dă demisia din cauza acuzațiilor de plagiat.* Primarul New York-ului vrea ca în toamnă să revină toți copiii la școală.* Profesorul dat afară pentru că a folosit o caricatură cu profetul Mohamed din revista satirică „Charlie Hebdo” este repus în funcție.

30.05.2021
if($j > 2) continue; ?>
Clasă

Am fost la copiii români de la granița cu Ucraina să ne arate desenele lor, pe care nu au mai apucat să le pună pe Podul Prieteniei

de Adelina Mărăcine și Răzvan Luțac Foto: Vlad Chirea

Elevii de la Școala gimnazială „George Coșbuc” din Sighetu Marmației, Maramureș, sunt prieteni cu vecinii de peste graniță, elevii din localitatea ucraineană Solotvino. Urmau să facă joi un lanț uman cu inscripții ale păcii. Dar, de dimineață, a început războiul dintre Rusia și Ucraina. Am mers la școala din Sighet, acolo unde copiii ne-au spus ce așteaptă de la noi, cei mari.

25.02.2022
Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile